Stigmatizarea în mass-media pentru copii

Descrierile despre bolile psihice din mass-media pentru adulţi sunt asociate cu violenţa sau cu pericolul şi transmit impresia că bolile mintale constituie o ameninţare. Deşi se pare că a existat o reducere în frecvenţa descrierilor care asociază pericolul cu bolile mintale, asemenea descrieri sunt încă obişnuite. Alte atribuţii negative folosite în mod frecvent în construcţia bolilor psihice includ imprevizibilitatea şi incompetenţa socială.

O presupunere rezonabilă este că descrieri stigmatizatoare similare domină mass-media pentru copii, pentru că acele descrieri sunt create de adulţi care deţin aceleaşi valori stigmatizatoare. Dacă aşa este, atunci bolile mintale în mass-media pentru copii ar putea fi asociate cu violenţa, imprevizibilitatea, şi incompetenţa, determinând ca cei identificaţi ca fiind bolnavi psihic să fie ostracizaţi. Acest efect ar fi mai probabil atunci când imaginile negative nu sunt echilibrate de alternative pozitive din viaţa reală între membrii familiei sau prieteni.

Ştim mai puţin, oricum, despre diferitele surse de informaţii pe care copiii ar putea să le folosească în înţelegerea bolilor mintale. Pare în mod intuitiv rezonabil că tineri vor utiliza mai puţin presa scrisă în comparaţie cu adulţii. Până aici, este important să înţelegem cum creşterea accesibilităţii pentru media electronică ar putea influenţa atitudinile copiilor faţă de bolile psihice. Media electronică include televizorul şi radioul, precum şi mai recentele jocuri pe calculator şi Internetul.

Portretizarea persoanelor cu tulburări psihice în filme

Ştim că o comedie poate fi un instrument puternic de înfăţişare a inegalităţii, nedreptăţii şi ipocriziei, iar modul în care oamenii cu tulburări mintale sunt descrişi, exemplifică adesea toate trei situaţiile.

Autorii de comedii nu prea îndrăznesc să ridiculizeze grupurile sociale dezavantajate, ca minorităţile etnice sau homosexualii şi ar trebui să aibă aceeaşi reţinere faţă de oamenii cu probleme de sănătate mintală. O comedie trebuie să fie relevantă fără să abuzeze de stereotipii fără sens, gratuit ofensatoare pentru oamenii cu tulburări mintale şi familiile lor.

“Filmele sunt pentru publicul american ceea ce era circul pentru vechii atenieni. Ne conturează cultura şi ne conturează atitudinile”, spune Glan Gabbard, autor al cărţii “Psihiatria şi Cinematograful”, publicată în 1987.

Fie că este vorba despre descrierea psihiatrilor sau a bolnavilor psihic, istoria cinematografului nu a fost generoasă, crede Gabbard. Exceptând “epoca de aur” dintre 1957 şi 1963, când 22 de filme au fost produse cu portrete idealizate ale terapiştilor, şi cu excepţia câtorva în alţi ani, nici psihiatrii nici bolnavii psihic nu au fost conturaţi în mod foarte pozitiv.

Caricaturi ale oamenilor cu tulburări psihice au apărut adesea într-un anumit gen de filme. Filemele de groază conţin adesea un personaj «psihopat» sau se rezolvă cu un personaj care se dovedeşte a fi bolnav mental, de exemplu Scream II. Acesta este un truc facil. Nu este necesar să ne gândim la motivaţia criminalului – starea sănătăţii mintale a lui (ei) este văzută ca o explicaţie în sine. Înseamnă de asemenea că personajul poate să se comporte într-un mod neprevăzut.

Mai recent, filmele au realizat o descriere dintr-o perspectivă mai puţin senzaţională şi mai sensibilă. De exemplu, A Beautiful Mind (2002) descrie povestea adevărată a unui geniu în matematică ce are un diagnostic de schizofrenie, în timp ce Shine (1996) este povestea unui pianist sclipitor care are un diagnostic de tulburare afectivă bipolară.

Sursa: http://digilib.bc.edu/reserves/co465/dugg/co46521.pdf

(Portrayals of Mental Illness in Movies)

Traducere: Smaranda

Sursa foto: http://www.variety.com/article/VR1118017524?refcatid=13

Rolul beneficiarului in asistenta psihiatrica comunitara

Trebuie ca beneficiarul de servicii psihiatrice să aibă un rol în asistenţa psihiatrică comunitară?

În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea precedentă, se nasc, firesc, alte întrebări:

De ce?

Care ar fi rolul său?

Cum este privit rolul său?

Este beneficiarul invitat/încurajat să accepte acest rol?

Acceptă beneficiarul rolul?

Odată rolul acceptat, cum îl „interpretează” pe scena vieţii de zi cu zi?

pentru a afla raspunsurile click aici

The Role of a Mental Health Service User in Psychiatric Community Assistance

Click Here For English Version

DACA... STIGMA

For English Version
În ochii mei nu sunt nebun. Pot da un sens delirului psihotic atunci când el apare, dacă aplic logica personală care-mi justifică fiinţa dar pe care nimeni nu o poate înţelege, atâta timp cât este imposibil să cunoşti un om pe de-a întregul. Dar, pentru că din realitatea din jurul meu extrag alţi stimuli pentru reţeaua mea neuronală (să zicem că aleg să văd alţi 100 de biţi şi nu cei 100 aleşi de alţii, sau procesez zgomote încât să le-nţeleg deşi nu-i muzica pe care voi dansaţi), aţi hotărât că sunt nebun. Ăla rău...

...Mare brânză, m-am gândit. Dacă aş fi ca alţii, ca ceilalţi, m-aş pierde pe mine. Dar am uitat că dacă nu-s ca ăia buni, sunt responsabilul direct cu tot ce-i rău pe lumea asta. Sunt automat un pericol pentru mine şi pentru cei din jur - pentru că dacă există o boală cineva trebuie să sufere la greu, sunt parazit social ce suge bani de la guvern (pensia de handicap) – pentru că m-aţi găsit inapt de muncă, trebuie să stau închis în spital (,,săracii îngrijitori care se chinuie cu tine”) - pentru că singur nu mă descurc, sunt vinovat, sunt vinovaţi părinţii, n-am fost copil – am fost un monstru polimorf c-aşa zice Freud...dar nici nu le mai ştiu pe toate din câte-aţi hotărât voi că le am.

Dacă vă zic că nu-i aşa înseamnă că voi vedeţi lucruri care nu există ?
Coelho amintea de o poveste în Alchimistul. Despre un regat în care toţi supuşii băuseră dintr-un izvor (să zicem că au luat-o razna), iar regele a rămas singurul ce şi-a păstrat luciditatea. Dacă într-o ţară de nebuni anormal este singurul om lucid, într-o ţară de oameni normali anormal este Nebunul. Raţionamentul nu îl face lucid dar îl poate face rege.

Aşa că eu pot face tot ce vreau. Dar mă vedeţi acum periculos, vedeţi că nu muncesc atunci când am ocazia, vă chinuiţi voi purtându-mi de grijă, mi-am dat cumva foc la casă?

Nu. Am discernământ. Şi ca mine sunt majoritatea oamenilor cu probleme. Aşa că nu-s eu ăla rău. Şi dacă discern, nici măcar să nu ziceţi că-s nebun. Să nu ziceţi că nebunii fac fapte antisociale sau că cei cu fapte antisociale sunt nebuni.

Şi dacă „gândesc prea liber”, încât să nu-mi înţelegeţi chiar deloc persoana... să nu-mi ziceţi nebun, Pentru – Că – Nu – Înţelegeţi! Şi pentru că ar însemna că aţi băut din izvor. Acum cum vă simţiţi ?
-D.C.

Fiecaruia i se potriveste - To Each Its Own

"Nu-i nimeni vinovat de neîmplinirile noastre. Limitele interioare sunt mai dureroase decât orice limită exterioară."

Constantin Noica

Fiecare om este unic!

Este un amestec de suflet si trup, de vise, sperante, caderi si urcusuri, dorinte ascunse sau exprimate, neimpliniri si realizari, frustrari si incredere in fortele proprii. Fiecare din noi se regaseste in aceasta descriere si totusi fiecare este unic, diferit, fiecare detine proportiile proprii din fiecare componenta.

Atunci cand balanta inclina prea mult spre ceva ce ne doare, ne raneste sau ne intristeaza, se dezechilibreaza si intervine un disconfort la nivel psihic.

Momentele acestea nu le doreste nimeni, dar ele vin iar noi trebuie sa facem fata atat prin propriile puteri, cat si cu ajutorul celor dragi din jurul nostru, cu ajutorul tuturor celor carora le pasa!

Cand un om are probleme de sanatate mintala, nu inseamna ca se anuleaza tot universul sau interior, experienta de viata, visele si sperantele, inseamna doar ca trebuie sa fie ajutat sa traiasca normal si sa-si foloseasca toate aptitudinile sau calitatile lui umane, sociale, profesionale.

Pentru aceasta este nevoie de comunicare.

Care om poate trai fara comunicare, fara impartasirea bucuriilor, a tristetilor, a realizarilor familiale, profesionale, materiale sau sociale?!

Nici o bucurie nu este suficient de mare fara impartasirea ei si orice tristete poate fi depasita mai usor cand ai pe cineva caruia sa i-o spui.

Marea problema contemporana a tuturora, pe care o stim dar n-o putem rezolva total este comprimarea timpului, senzatia ca nu ne ajunge timpul, ca alergam mereu si totusi nu reusim sa realizam tot ceea ce ne-am dori.

Din cauza timpului liber tot mai limitat, comunicarea prin intermediul Internetului a devenit o constanta a vietii noastre, avantajul fiind ca intr-un timp scurt putem transmite oricui, din orice colt al lumii, orice vis, orice parere printr-un simplu click sau dublu click. Nu este minunat?

Sigur ca nu poate inlocui un umar pe care sa te sprijini, pe care sa plangi, o strangere de mana pentru incurajare sau pentru a intelege ca nu esti singur, dar este totusi o forma de comunicare la indemana oricui.

De aceea cred ca este o idee minunata cea a proiectului Blogging the Dream, pentru ca pune in valoare tocmai persoanele cu probleme de sanatate mintala, acordandu-le sansa de a comunica tuturor ca sunt capabili, ca au aspiratii, ca pot accepta orice provocare, ca au nevoie doar de oameni care sa aiba incredere in ei, care sa le impartaseasca gandurile.

Si apoi este extraordinar ca cei implicati in proiect invata primii pasi in operare pe calculator dar si in insusirea limbii engleze cu ajutorul voluntarului Peace Corp Romania Betsy Rowley.

In felul acesta atat copiii de la Centrul Scolar Campulung Moldovenesc participanti la proiect cat si beneficiarii serviciilor de sanatate mintala, membri ai F.U. Orizonturi, beneficiaza de un program motivant intr-un cadru prietenos.

Am observat ca fiecare participant la proiect scrie in blog-ul personal despre ceea ce-i intereseaza si despre ceea ce iubesc sau de care au nevoie. Este si aceasta o forma de valorizare a sinelui: sa-ti exprimi gandurile deschis stiind ca cineva le va citi si poate le va impartasi.

Daca va fi posibil ca astfel de persoane din diverse colturi ale tarii sau ale lumii sa comunice intre ei, vor intelege ca nu sunt singuri si ca peste tot, indiferent de continent, tara, familie, educatie, faptul ca apare o problema de sanatate mintala este ceva obisnuit posibil de depasit prin sprijinul celor din jur, al celor carora le pasa!

Mirela Ungurean, Centrul Scolar Campulung Moldovenesc

“Nobody is to blame for our failures. Interior boundaries are more painful than any outer limit.”

– Constantin Noica

Everyone is unique!

Each person is a mixture of body and soul; of dreams, hopes, failures, successes, hidden or expressed wishes, unfulfilled achievements, frustrations and confidence in their own force. Each of us falls within this description; however each is unique and different in the proportions of each component. When this balance is tilted too much towards something that hurts us, we become wounded or sad, we are unbalanced and a psychological discomfort occurs.

Nobody hopes for these moments but they happen and we must face them with our own personal strength and with the help of our loved ones and those who care about us!

When someone has a mental health problem this does not mean his entire universe, life experiences, dreams and hopes stop. It simply means that he will need help to live as he once did, and to utilize all his abilities, as well as his human, social and professional qualities. In order to do this, communication is needed.

What person can live without communication; without sharing the joys, sadness, or achievements within his family, professional, social and material life? No joy is complete unless it can be shared with someone else, and any sadness is more easily overcome when you have someone with whom you can talk.

The biggest problem today is that we are familiar with this concept but we do not feel that we have enough time, as we are always running and still are not able to achieve what we want. Since leisure time is more limited, communication via the Internet has become a constant in our lives; being able to send any message, dream or opinion to anybody in any corner of the world with a simple click or two is a great advantage. Isn’t that wonderful? Sure, this communication cannot replace a shoulder to cry on, a hand to hold for encouragement or an understanding of your loneliness but it is still a form of communication within everyone’s reach.

Therefore, I believe the Blogging the Dream project is a great opportunity for people with mental health problems to value themselves and communicate to the world that they too are able, have aspirations, can accept challenges, and need people who trust in them and share their thoughts. Additionally it is extraordinary that those involved in the project are getting to learn the basic computer operating skills and in English with the help of Peace Corps Volunteer, Betsy Rowley.

In this way, the children from Centrul Scolar, beneficiaries of mental health services and members of Horizons Foundation, all within Campulung Moldovenesc or surrounding villages, are getting to participate in a motivating program within a friendly atmosphere.

I have observed that each participant is writing about their own interests, loves and needs on their personal blogs. This is a form of self validation; to openly express your own thoughts knowing that someone can read and share them. If it is possible for participants to communicate with other people in various parts of the country or even the world, they will understand that they are not alone and that everywhere, regardless of continent, country, family or education, that a mental health problem is something that is possible to overcome with the help of those around them and those who care!

Mirela Ungurean, Centrul Scolar Campulung Moldovenesc

Cum a aparut ideea / How the idea came about

Acum mai bine de un an, Mara, fostul nostru volutar Peace Corps ne-a vorbit despre microgranturile Rising Voices, sub umbrela Global Voices, in colaborare cu Open Society Institute destinate proiectelor axate in special pe probleme de sanatate publica in care sunt implicate grupuri marginalizate.

Ideea unui program de folosire a blogului ca modalitate de advocacy pentru persoanele cu probleme de sanatate mintala ne-a entuziasmat, asa ca am trecut la scrierea propunerii de proiect. Mara, Roxana si Gabriela, carora li s-a alaturat si Betsy, voluntara ce venise deja sa o inlocuiasca pe Mara, au gandit proiectul si au formulat cererea de finantare. Sincer, nu ne asteptam ca Orizonturi, o organizatie relativ mica, de undeva din nordul Romaniei, sa obtina acest microgrant atat timp cat organizatii si oameni din intreaga lumea puteau aplica. De aceea bucuria a fost si mai mare, iar sentimentul responsabilitatii privind implementarea lui pe masura.

Over a year ago our former Peace Corps Volunteer, Mara, told us about the micro-grants from Rising Voices, an outreach program of Global Voices, that was collaborating with the Open Society Institute to focus on public health issues involving marginalized populations.

The idea of a program that uses a blog as a form of advocacy for people with mental health problems filled us with enthusiasm, and we immediately started writing the project proposal. Mara, Roxana, Gabriela and Betsy, the new Peace Corps Volunteer who recently came to replace Mara, formulated the project and submitted the application. We honestly didn’t expect that Orizonturi, a small organization in northeastern Romania, would receive this micro-grant because organizations and people from all over the world were eligible to apply. Thus we were overjoyed and felt a great sense of responsibility to successfully implement this project.