27 noiembrie 2011

Stigmatizarea în mass-media pentru copii

Descrierile despre bolile psihice din mass-media pentru adulţi sunt asociate cu violenţa sau cu pericolul şi transmit impresia că bolile mintale constituie o ameninţare. Deşi se pare că a existat o reducere în frecvenţa descrierilor care asociază pericolul cu bolile mintale, asemenea descrieri sunt încă obişnuite. Alte atribuţii negative folosite în mod frecvent în construcţia bolilor psihice includ imprevizibilitatea şi incompetenţa socială.

O presupunere rezonabilă este că descrieri stigmatizatoare similare domină mass-media pentru copii, pentru că acele descrieri sunt create de adulţi care deţin aceleaşi valori stigmatizatoare. Dacă aşa este, atunci bolile mintale în mass-media pentru copii ar putea fi asociate cu violenţa, imprevizibilitatea, şi incompetenţa, determinând ca cei identificaţi ca fiind bolnavi psihic să fie ostracizaţi. Acest efect ar fi mai probabil atunci când imaginile negative nu sunt echilibrate de alternative pozitive din viaţa reală între membrii familiei sau prieteni.

Ştim mai puţin, oricum, despre diferitele surse de informaţii pe care copiii ar putea să le folosească în înţelegerea bolilor mintale. Pare în mod intuitiv rezonabil că tineri vor utiliza mai puţin presa scrisă în comparaţie cu adulţii. Până aici, este important să înţelegem cum creşterea accesibilităţii pentru media electronică ar putea influenţa atitudinile copiilor faţă de bolile psihice. Media electronică include televizorul şi radioul, precum şi mai recentele jocuri pe calculator şi Internetul.

Portretizarea persoanelor cu tulburări psihice în filme

Ştim că o comedie poate fi un instrument puternic de înfăţişare a inegalităţii, nedreptăţii şi ipocriziei, iar modul în care oamenii cu tulburări mintale sunt descrişi, exemplifică adesea toate trei situaţiile.

Autorii de comedii nu prea îndrăznesc să ridiculizeze grupurile sociale dezavantajate, ca minorităţile etnice sau homosexualii şi ar trebui să aibă aceeaşi reţinere faţă de oamenii cu probleme de sănătate mintală. O comedie trebuie să fie relevantă fără să abuzeze de stereotipii fără sens, gratuit ofensatoare pentru oamenii cu tulburări mintale şi familiile lor.

“Filmele sunt pentru publicul american ceea ce era circul pentru vechii atenieni. Ne conturează cultura şi ne conturează atitudinile”, spune Glan Gabbard, autor al cărţii “Psihiatria şi Cinematograful”, publicată în 1987.

Fie că este vorba despre descrierea psihiatrilor sau a bolnavilor psihic, istoria cinematografului nu a fost generoasă, crede Gabbard. Exceptând “epoca de aur” dintre 1957 şi 1963, când 22 de filme au fost produse cu portrete idealizate ale terapiştilor, şi cu excepţia câtorva în alţi ani, nici psihiatrii nici bolnavii psihic nu au fost conturaţi în mod foarte pozitiv.

Caricaturi ale oamenilor cu tulburări psihice au apărut adesea într-un anumit gen de filme. Filemele de groază conţin adesea un personaj «psihopat» sau se rezolvă cu un personaj care se dovedeşte a fi bolnav mental, de exemplu Scream II. Acesta este un truc facil. Nu este necesar să ne gândim la motivaţia criminalului – starea sănătăţii mintale a lui (ei) este văzută ca o explicaţie în sine. Înseamnă de asemenea că personajul poate să se comporte într-un mod neprevăzut.

Mai recent, filmele au realizat o descriere dintr-o perspectivă mai puţin senzaţională şi mai sensibilă. De exemplu, A Beautiful Mind (2002) descrie povestea adevărată a unui geniu în matematică ce are un diagnostic de schizofrenie, în timp ce Shine (1996) este povestea unui pianist sclipitor care are un diagnostic de tulburare afectivă bipolară.

Sursa: http://digilib.bc.edu/reserves/co465/dugg/co46521.pdf

(Portrayals of Mental Illness in Movies)

Traducere: Smaranda

Sursa foto: http://www.variety.com/article/VR1118017524?refcatid=13