Descrierile despre bolile psihice din mass-media pentru adulţi sunt asociate cu violenţa sau cu pericolul şi transmit impresia că bolile mintale constituie o ameninţare. Deşi se pare că a existat o reducere în frecvenţa descrierilor care asociază pericolul cu bolile mintale, asemenea descrieri sunt încă obişnuite. Alte atribuţii negative folosite în mod frecvent în construcţia bolilor psihice includ imprevizibilitatea şi incompetenţa socială.
O presupunere rezonabilă este că descrieri stigmatizatoare similare domină mass-media pentru copii, pentru că acele descrieri sunt create de adulţi care deţin aceleaşi valori stigmatizatoare. Dacă aşa este, atunci bolile mintale în mass-media pentru copii ar putea fi asociate cu violenţa, imprevizibilitatea, şi incompetenţa, determinând ca cei identificaţi ca fiind bolnavi psihic să fie ostracizaţi. Acest efect ar fi mai probabil atunci când imaginile negative nu sunt echilibrate de alternative pozitive din viaţa reală între membrii familiei sau prieteni.
Ştim mai puţin, oricum, despre diferitele surse de informaţii pe care copiii ar putea să le folosească în înţelegerea bolilor mintale. Pare în mod intuitiv rezonabil că tineri vor utiliza mai puţin presa scrisă în comparaţie cu adulţii. Până aici, este important să înţelegem cum creşterea accesibilităţii pentru media electronică ar putea influenţa atitudinile copiilor faţă de bolile psihice. Media electronică include televizorul şi radioul, precum şi mai recentele jocuri pe calculator şi Internetul.
Ştim că o comedie poate fi un instrument puternic de înfăţişare a inegalităţii, nedreptăţii şi ipocriziei, iar modul în care oamenii cu tulburări mintale sunt descrişi, exemplifică adesea toate trei situaţiile.
Autorii de comedii nu prea îndrăznesc să ridiculizeze grupurile sociale dezavantajate, ca minorităţile etnice sau homosexualii şi ar trebui să aibă aceeaşi reţinere faţă de oamenii cu probleme de sănătate mintală. O comedie trebuie să fie relevantă fără să abuzeze de stereotipii fără sens, gratuit ofensatoare pentru oamenii cu tulburări mintale şi familiile lor.
“Filmele sunt pentru publicul american ceea ce era circul pentru vechii atenieni. Ne conturează cultura şi ne conturează atitudinile”, spune Glan Gabbard, autor al cărţii “Psihiatria şi Cinematograful”, publicată în 1987.
Fie că este vorba despre descrierea psihiatrilor sau a bolnavilor psihic, istoria cinematografului nu a fost generoasă, crede Gabbard. Exceptând “epoca de aur” dintre 1957 şi 1963, când 22 de filme au fost produse cu portrete idealizate ale terapiştilor, şi cu excepţia câtorva în alţi ani, nici psihiatrii nici bolnavii psihic nu au fost conturaţi în mod foarte pozitiv.
Caricaturi ale oamenilor cu tulburări psihice au apărut adesea într-un anumit gen de filme. Filemele de groază conţin adesea un personaj «psihopat» sau se rezolvă cu un personaj care se dovedeşte a fi bolnav mental, de exemplu Scream II. Acesta este un truc facil. Nu este necesar să ne gândim la motivaţia criminalului – starea sănătăţii mintale a lui (ei) este văzută ca o explicaţie în sine. Înseamnă de asemenea că personajul poate să se comporte într-un mod neprevăzut.
Mai recent, filmele au realizat o descriere dintr-o perspectivă mai puţin senzaţională şi mai sensibilă. De exemplu, A Beautiful Mind (2002) descrie povestea adevărată a unui geniu în matematică ce are un diagnostic de schizofrenie, în timp ce Shine (1996) este povestea unui pianist sclipitor care are un diagnostic de tulburare afectivă bipolară.
Organizatia Minte Forte realizeaza cea de-a doua editie a Saptamanii Sanatatii Mintale, în perioada 9-15 mai în Cluj-Napoca. Parteneri in acest proiect sunt Facultatea de Psihologie, Facultatea de Teologie Ortodoxa, Academia de Muzica Gh. Dima si Biblioteca Judeteana Octavian Goga. Proiectul se adreseaza publicului larg, caruia isi propune sa-i ofere informații specializate cu privire la problemele de sanatate mintala, atat de frecvent intalnite in comunitate si in acelasi timp, atat de ignorate din cauza prejudecatilor care exista legate de acestea. Pe parcursul celor sapte zile ale Saptamanii Sanatatii Mintale, clujenii vor avea parte de prelegeri, proiectii de filme artistice care trateaza tematica bolilor mintale urmate de discutii cu psihologi si ateliere de dezvoltare personala. Vor fi abordate teme precum manifestarile diferitelor probleme psihice, cauzele lor, metodele de preventie si de tratament, precum si modalitati de dezvoltare emotionala si sociala. Evenimentul care incheie saptamana este un recital din lucrari de R. Schumann și L. Van Beethoven, care au suferit de tulburare maniaco-depresiva. Recitalul este realizat in colaborare cu Academia de Muzica si va fi urmat de o prezentare cu privire la aceasta tulburare. Sponsorii Saptamanii Sanatatii Mintale sunt: Arta Culinara, Tipografia Ardealul, Roprint, Hypermarket Cora. Partener media: Monitorul de Cluj Intrarea la evenimente este libera.
- Te rog să ne explici ce înseamnă ENUSP şi care este rolul său.
ENUSP este prescurtarea pentru European Network of (ex)Users and Survivors of Psihiatry (Reţeaua Europeană a Utilizatorilor şi Supravieţuitorilor Serviciilor Psihiatrice). În general ENUSP întruneşte activităţile specifice ONG-urilor (organizaţiilor non-guvernamentale) naţionale. Caracteristica sa principală e că acţionează ca o umbrelă îngemănând scopul, viziunea şi misiunea fiecărei organizaţii în parte.
- Recent ai participat la întrunirea de la Salonic(Grecia). Care a fost tema întrunirii şi ce evenimente au avut loc în cadrul acestei întruniri?
Congresul ENUSP de la Salonica avut tematicaDETERMINING OUR OWN FUTURE: The way forward for all European users and survivors of psychiatry (Determinându-ne viitorul: calea pentru toţi utlilizatorii şi supravieţuitorii europeni ai serviciilor psihiatrice). Prima zi a congresului a constat din două sesiuni urmate, apoi, după-amiaza, de grupuri de lucru, fiecare cu tematică distinctivă. Congresul s-a desfăşurat între 27 sept şi1 oct 2010.
- Povesteşte-ne despre grupurile de lucru.
În cadrul congresului s-au organizat unsprezece grupuri de lucru (workshopuri) desfăşurate în paralel. Grupul cu tema „Re-construirea ENUSP” s-a desfăşurat în două sesiuni. Fiecare workshop avut durata a două ore. Eu am participat la doua dintre ele: primul, un studiu despre influenţa medicaţiei psihotrope în stările suicidare, iar al doilea un studiu comparativ asupra implicării active, ca angajaţi, ai benefeciarilor în sistemul psihiatric.
-Ai publicat o reacţie la un articol stigmatizator la adresa persoanelor cu afecţiuni psihice apărut în presa din Botoşani. Care crezi că este motivul pentru care mass-media documentează destul de rar cazurile de abuz psihiatric?
Consider că presa nu mai este demult un organism independent. Pe lângă faptul ca ea este subordonată patronului şi de multe ori intereselor acestuia, ea mai are de servit încă un stăpân - Publicul, astfel că subiectele alese pentru publicare nu vor servi interesul persoanelor defavorizate, ci interese mercantile.
-Pentru ce drepturi ale persoanelor cu tulburări psihice luptă ENUSP? În ce mod contribuie organizaţia la informarea utilizatorilor de servicii psihiatrice?
În prezent ENUSP susţine ratificarea Convenţei Naţiunilor Unite pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi pentru fiecare ţară în parte. Din păcate organizaţia ENUSP nu este orientată spre a se face cunoscută fiecărei persoane în parte ci mai mult în direcţia legăturilor cu alte organizaţii, tinzând astfel către un public mai larg.
Va recomandam cu caldura articolul Emiliei Chiscop, unul dintre foarte putinii jurnalisti romani care se apleaca asupra domeniului sanatatii mintale, abordand cu atenta observatie si profunzime subiecte importante.
Buna ziua Getutza, iti multumesc ca ai acceptat sa acorzi acest interviu Pocket Cultures. Ce le poti spune cititorilor nostri despre tine?
Am 48 de ani. Am lucrat ca operator chimist intr-un laborator al unei intreprinderi de prospectiuni geologice.Din motive de sanatate m-am pensionat medical. Locuiesc singura. Parintii mei au plecat dintre noi iar fratele meu locuieste in alt oras.
Locuiesti in Campulung Moldovenescdintotdeauna ? Te rog povesteste-ne cate ceva despre orasul tau si atractiile zonei.
Campulungul este asezat la poalele muntelui Rarau. Orasul este un important punct de legatura pentru diverse rute turistice bucovinene, in special pentru vizitarea faimoaselor monumente de arhitectura medievala, manastirile: Voronet, Humor, Vatra Moldovitei, Sucevita, Dragomirna, Putna.
Cum arata o zi obisnuita in Campulung Moldovenesc ?
Pentru unii, o zi obisnuita intr-un orasel ca si Campulungul ar putea parea plictisitoare. Nicidecum! Oamenii, gospodarii cum spunem noi, au foarte multe de facut intr-o zi. Vara trezirea este in jurul orei 5, iarna in jur de 6. Se hranesc animalele, apoi curateniein grajd simulsul vacilor si oilor. Urmeaza distribuirea laptelui si lucrarile specifice anotimpului. Vara, stransul fanului cu toate etapele: cosit, imprastiatul finului si adunatul lui pe capite sau in “jirezi”. Iarna, torsul lanii, impletit, tesut.
Iti place sa calatoresti si sa cunosti oameni noi? Ce altehobby-uri mai ai ?
Calatoriile sunt placerea mea. Anul trecut am participat la toate cele sase excursii organizate in cadrul programului “Calatorind dincolo de bariere” desfasurat de Fundatia Orizonturi. M-am bucurat sa merg impreuna cu colegii si prietenii de la fundatie dar si sa cunosc oameni noi in locurile pe care le-am vizitat. Auditiile muzicale si lectura ma preocupa deopotriva. Ascult muzica, muzica anilor ’80 in special, citesc cu deosebita placere pe Marin Preda, scriitorul meu preferat, dar si scriitori straini, precum Louis Bromfield cu “Vin ploile”.
Stiu ca te pasioneaza gatitul. Ne poti impartasi una din retetele tale romanesti preferate ?
Ca orice bucovinenca adevarata, sunt pasionata de gatit si, mai ales, de facut prjituri. Printre retetele mele preferate se afla “sarmalutele cu urda”: Iata cum se prepara:
½ kg. urda
2 cepe mijlocii
1 cana de orez
1 legatura de marar
sare, piper
200 g slanina taiata cubulte, calita
Se caleste ceapa, iar dupa 3-4 minute se adauga orezul si se mai calesc impreuna pana se inmoaie putin orezul. Se ia de pe foc si se adauga urda framantata cu mararul taiat marunt, sare si piper. Dupa omogenizarea compozitiei obtinute se adauga slanina calita. Se impacheteaza sarmalele in frunze de stevie sau sfecla oparite.
Va doresc “Pofta buna!”
Unde ai auzit despre Fundatia Orizonturi si cum te-ai hotarat sa incepi sa scrii intr-un blog ?
La primele internari participam la intalnirile Cenaclului literar “Floare de Colt” din cadrul organizatiei, care, la acea vreme, avea alocat un mic spatiu in cadrul spitalului. Asa i-am cunoscut pe cei de la Orizonturi. Mai tarziu am inceput sa particip si la alte activitati si programe ale fundatiei.
Nu aveam nici cele mai mici notiuni de lucru pe computer. Invitatia la programul “Blogging the Dream” a fost o provocare pentru mine. Am invatat notiuni de baza in lucru pe computer, navigarea pe internet, folosirea retelelor sociale si cum sa-mi fac un blog. Pentru mine blogul este un mijloc prin care ma pot exprima, ma pot exterioriza mai usor decat daca ar trebui sa vorbesc direct oamenilor. Chiar daca scrisul nu este punctul meu forte, incerc sa impartasesc din gandurile, framantarile dar si din bucuriile mele macar in cateva randuri.
De ce i-ai pus numele Singuratate ?
Am dat acest nume pentru ca singuratatea este sentimentul cel mai profund pe care-l am. Sunt convinsa ca exista multi oameni in lume animati de acelasi sentiment, oameni care traiesc singuri, izolati, fara prieteni, fara oameni apropiati care sa le deschida usa, sa le spuna un cuvant incurajator. Prin titlu am vrut sa sugerez toate acestea. Ma gandesc ca cine intelege sensul titlului si impartaseste acelasi sentiment poate ma va contacta. Astfel putem alunga singuratatea din viata noastra.
Care este cel mai bun lucru care ti s-a intamplat de cand ai devenit blogger ?
Poti sa afirmi ca blogging-ul ti-a schimbat viata ?
Ideea de blogging m-a atras in incercarea de a-mi invinge timiditatea, de a lupta cu singuratatea, de a face ceva nou si interesant.
Vin la clubul bloggerilor cu placere, cu bucuria de a-mi intalni prietenii, de a “descoperi” tainele si binefacerile lumii virtuale. Am reusit sa scap putin de timiditate si cred ca intr-o oarecare masura blogging-ul mi-a schimbat viata.
Ce parere ai desprePocket Cultures, un site care “isi doreste sa fie un ghid printre culturile lumii ?
PocketCultures este o initiativa interesanta si instructiva. Iti da posibilitatea sa afli lucruri pe care nu le citesti in ziare, nu le vezi la TV. Oameni simpli, obisnuiti iti vorbesc despre viata de zi cu zi, despre obiceiuri si traditii, asa cum le stiu si le respecta ei.Informatiile vin direct de la “sursa” si de aceea au pe langa autenticitate, o anume savoare. Pe PocketCultures poti gasi oameni si lucruri despre care, poate, nu ai afla niciodata.
Am observat ca nu ai mai postat de ceva timp pe blogul tau. Vei continua totusi ?
Da, asa este. Nu am calculator personal, lucrez pe calculator fie la Club fie la o prietena atunci cand se poate. In plus, dedic mult timp hobby-lui meu, prajiturile... impreuna cu vecina mea facem prajituri pentru evenimente deosebite.
Traditionala intalnire de joi a cenaclului „Floare de colt” a avut loc saptamana trecuta la Colectia Etnografica Bucovineana „Ioan Gramada”. Am fost invitati aici de proprietarul colectiei, membru al cenaclului nostru.
Dl. Ioan Gramada ne-a prezentat salile si spatiile cu expunere in aer liber in care sunt asezate, aidoma unei gospodarii traditionale, cele peste 7000 de obiecte etnografice: piese de ceramica, unelte, ustensile casnice, mobilier, port popular, cu precadere din zona Campulungului si a Bucovinei de Nord. Am remarcat harul de povestitor al pasionatului colectionar, cu nimic mai prejos fata de un ghid profesionist dintr-un muzeu de importanta nationala.
La invitatia gazdei noastre, intr-una din camerele ospitalierei sale case membrii cenaclului au omagiat memoria lui Mihai Eminescu, de la moartea caruia s-au implinit 121 de ani. S-a citit poezie si s-au exprimat diverse pareri cu privire la modul in care este prezentat poetul national in prezent, in mass-media.
Ii multumim domnului Ioan Gramada pentru orele deosebit de placute si interesante pe care le-am petrecut in colectia sa si promitem sa revenim!
O lungă perioadă de timp am evitat să trec prin faţa spitalului de psihiatrie. Atunci când o făceam, o pisică sălbatică aveam în stomac. De fiecare dată căutam cu privirea fereastra camerei în care am stat şi valuri de căldură mă potopeau. La poartea spitalului îmi atrăgea atenţia o placă indicatoare: Fundaţia Caritabilă Orizonturi. Nu ştiam prea multe despre ce înseamnă o astfel de organizaţie şi în ce constă activitatea ei. Mă tenta să aflu, dar nu găseam calea, intrarea...
A long time I avoided passing through the front of the psychiatric hospital. When I did, I felt like a wild cat in my stomach. In every window I was looking about the room where I stayed and heat waves flooded me. At the gate of the hospital nameplates with Horizons Foundation charity used to draw my attention. I did not know much about what such an organization meant and how it worked, but I could not find the route to entry…
Scriitorul american John Head a avut amabilitatea sa acorde un scurt interviu Fundatiei Orizonturi. Multumim pentru caldura cu care a raspuns intrebarilor noastre.
David Sasaki, fost director Rising Voices si coordonator al programului “Blogging the Dream", pleaca de la Rising Voices dupa trei ani de activitate. Colaborarea noastra cu David a fost una extrem de deschisa si incurajatoare. Ii multumim pentru sprijin si ii dorim mult succes in activitatea viitoare. Speram sa nu uite vizita la Campulung Moldovenesc! Good bye, David and Good luck!
Luni, 10 mai 2010, John Head, jurnalist şi scriitor american, a conferenţiat la Spitalul de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc.
John Head a vorbit unei audienţe formate din specialişti în domeniu, pacienţi ai spitalului, membri ai Fundaţiei Orizonturi despre „el şi sănătatea mintală”.
Propria experienţă de viaţă, aceea a unui om care s-a luptat cu depresia 20 de ani fără să caute sprijin, l-a determinat să scrie cartea Stând în umbră: înţelegerea şi depăşirea depresiei la bărbaţii de culoare.
„Apeleză la ajutor, nu te ruşina şi nu-ţi fie frică” a fost în esenţă mesajul lui John. „Vorbind despre tine, împărtăşind propria experienţă reuşeşti să înţelegi mai bine ce ţi se întâmplă şi înveţi ce trebuie să faci pentru a învinge depresia.”
Extrem de modest, cu calm şi răbdare, John a răspuns întrebărilor adresate de către pacienţi. Vom reveni curand cu interviul pe care John Head a avut amabilitatea sa ni-l acorde.
John Head a fost reporter pe proleme de sănătate mai bine de 20 de ani pentru Detroit Free Press şi The Atlanta Journal-Constitution. Fost bursier „Carter” pentru jurnalism în sănătate mintală, scriitorul John Head este membru în comitetul consultativ al Programului pentru burse pentru jurnalişti de la Centrul Prezidenţial Carter din SUA.
Monday, May 10, 2010, John Head, an American journalist and author, has lectured at the Psychiatric Hospital Campulung Moldovenesc.
John Head spoke to an audience formed by professionals, patients of the hospital and members of Horizons Foundation about “him and mental health”.
His own life experience, that one of a man who fought with the depression for 20 years without to seek for help, led him to write Standing in the Shadows: Understanding and Overcoming Depression in Black Men.
“Seek for help, don’t be ashamed and don’t be afraid” was essentially the John’s message. “Speaking about yourself, sharing your own life experience you succeed to better understand what happens to you and to learn what you have to do to overcome depression.”
Extremely modest, John calmly and patiently answered the questions asked by patients. We will come back soon with the interview that John Head kindly gave to us.
John Head worked as a health reporter for Detroit Free Press and The Atlanta Journal-Constitution. Former Rosalynn Carter fellow for mental-health journalism, John Head is member of the Advisory Committee Program for mental health journalism scholarships from CarterCenter in Atlanta, USA.
Mă îndrept spre casă cu un cer provizoriu deasupra capului, Să mă apere de ploaie. Cerul permanent îşi scutură stropii deasupra mea. Am să-ti fac din ploaia asta o supa de cuvinte.
Ţi-o voi servi la cină, Ca să mă visezi toată noaptea. Dimineaţa dormitorul nostru miroase mereu a visele tale.
După ce aerisesc
Până şi răsăritul e în culori de vise nocturne.
Localnicii au depus reclamaţii pentru cromatica norilor publici.
Aşa am ajuns să folosesc şi eu aspiratorul de vise:
Dimineaţa, cu uşile si ferestrele ermetic închise,
Aspir timp de zece minute,
Iar in week-end merg cu aspiratorul la Muzeu. Aici visele sunt dispuse pe categorii: Vise de zbor, vise de valuri, vise de flori. Există şi secţiunea coşmarurilor Şi o alta alb-negru, cu vise canine. Donatorii sunt rugaţi să nu plagieze.
De curand s-a înfiinţat ARV - Asociaţia Realistă Veselă, Care consideră Muzeul drept primul incubator de lumi paralele. ARV avertizează că, dacă nu se vor lua măsuri în regim de urgenţă, Excentricii şi sensibilii îşi vor abandona vieţile, Preferând să trăiască un vis despre viaţă.
Prietena noastra Getutza a fost intervievata de Eduardo Avila, colaborator la Rising Voices, organizatia care ne sprijina in proiectul "Blogging the Dream". David Sasaki, coordonatorul proiectului din partea Rising Voices, care ne-a vizitat in septembrie 2009, a publicat cateva informatii despre interviu pe site-ul weblogtheworld
Our friend Getutza was interviewed by Eduardo Avila, collaborator of Rising Voices, organization which supports us with “Blogging the Dream” project.David Sasaki, project coordinator on behalf of Rising Voices, who visited us on September 2009, published information about the interview on the web site weblogtheworld.
11 Martie 2010, Budapesta (Ungaria), St. Petersburg (Rusia) si Strasbourg (Franta).
MDAC saluta hotararea de saptamana trecuta a Curtii europene a Drepturilor Omului care a cerut guvernului rus sa plateasca despagubiri de 25.000 euro unei persoane cu probleme de sanatate mintala, care a fost privata in mod ilegal de drepturi si tinuta in mod arbitrar intr-un spital de psihiatrie mai mult de sase luni. Aceasta este cea mai mare despagubire pe care Curtea a acordat-o vreodata intr-un caz de nerespectare a drepturilor persoanelor cu dizabilitati.
MDAC hails compensation “milestone for global human rights”
11 March 2010, Budapest (Hungary), St. Petersburg (Russia) and Strasbourg (France).
MDAC welcomes last week’s judgment of the European Court of Human Rights which ordered the Russian government to pay 25,000 EUR compensation to a man with mental health disabilities who was unlawfully deprived of legal capacity and arbitrarily detained in a psychiatric hospital for more than six months. This is the largest amount of compensation the Court has ever awarded in a disability rights case.
Acest blog a fost creat pentru a promova un adevar, acela ca si oamenii cu probleme de sanatate mintala sunt individualitati complexe care au pasiuni, vise si vieti de succes.
This blog was created to promote the reality that people with mental health problems are also complex individuals who also have hobbies, dreams and successful lives.